luni, 31 mai 2010

Kryptonita

Asa cum pe Superman il omoara kryptonita, asa ma omoara pe mine surplomba.

Am fost duminica ce tocmai a trecut, impreuna cu Kobe in Lacu Rosu sa mai incercam sa cataram ceva(cu toate ploile astea).

Ajunsi pe la 11 in Lac ne-am decis sa nu mergem la Raza Soarelui ci sa ne oprim la Hornul Mare unde urma sa-mi incerc norocul cu Pinball, un 7c vertical, cu prize cat se poate de mici la maini. Dupa cum ar spune unii: "prizele alea nu le iau nici la picioare". Dupa o incercare de acomodare si un "sut" esuat din diverse motive (a se citi scuze, asa ca nu am sa le enumar aici) am decis sa mergem in Sugau sa incercam Omida Vesela.

Si asa incepe povestea vietii mele... Omida este un traseu frumos de bloc, in mare parte, dar cu un mic dezavantaj(pentru mine). E surplombant!

Kobe s-a sacrificat si a echipat traseul dupa care urmez eu... Reusind sa "fur" plecarea, (la intrare s-a rupt o priza cheie) am sarit direct la pragul la care trebuia sa ajungi dupa 4? miscari de bloc. Trecand peste aceste aspecte, problemele cele mai mari le-am avut mai sus unde nu am reusit sa ma lipesc de traseu (exceptand ultima miscare care ar trebui sa fie ce-a mai grea si pe care am reusit sa o fac fara mari probleme).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu